Sașenka

· Elefant Online
E-boek
642
Bladsye

Meer oor hierdie e-boek

De la autorul bestsellerurilor Ierusalim și Într-o noapte de iarnă. O poveste zguduitoare despre pasiune și trădare, descoperită în arhivele secrete KGB

Iarna lui 1916: Sankt Petersburg. Rusia e în pragul revoluției. În fața Institutului Smolnîi pentru Fete din Înalta Societate, Sașenka, fiica de doar șaisprezece ani a baronului Zeitlin, este așteptată de către guvernanta sa, dar și de poliția secretă a Țarului... Frumoasă și aprigă, Sașenka este captivată de noua ideologie bolșevică și intră în jocul periculos al conspirației și seducției. Douăzeci de ani mai târziu, e căsătorită cu un membru de seamă al partidului comunist și are doi copii. Însă idila interzisă cu un scriitor are consecințe devastatoare pentru familia sa.


„Această saga surprinde atât zbuciumul unei elite bolșevice căzute în dizgrație, cât și paradoxurile istoriei pe care avem impresia că o cunoaștem.“ – The Independent


„Cu frumusețea ireală, cu distincția care trece dincolo de avere sau clasă socială și cu idealurile sale sincere care au costat-o atât de mult, Sașenka reușește să ne cucerească definitiv.“ – The Spectator


„Montefiore se dovedește a fi un povestitor inegalabil, cu un stil precis, care te marchează.“ – Wall Street Journal


„Pe coridoarele acestei aripi a închisorii era un du-te-vino continuu: bărbați și femei erau aruncați în celulele lor, aduși la interogatorii, trimiși în lunga călătorie din exilul siberian. Unii plângeau cu sughițuri, alții dormeau; întreg spectrul vieții era adunat aici. Jandarmul din spatele ghișeului își tot îndrepta privirea către Sașenka, de parcă aceasta ar fi fost un păun într-o cocină de porci.“

De la autorul bestsellerurilor Ierusalim și Într-o noapte de iarnă. O poveste zguduitoare despre pasiune și trădare, descoperită în arhivele secrete KGB Iarna lui 1916: Sankt Petersburg. Rusia e în pragul revoluției. În fața Institutului Smolnîi pentru Fete din Înalta Societate, Sașenka, fiica de...

Ontdek meer

Gradeer hierdie e-boek

Sê vir ons wat jy dink.

Lees inligting

Slimfone en tablette
Installeer die Google Play Boeke-app vir Android en iPad/iPhone. Dit sinkroniseer outomaties met jou rekening en maak dit vir jou moontlik om aanlyn of vanlyn te lees waar jy ook al is.
Skootrekenaars en rekenaars
Jy kan jou rekenaar se webblaaier gebruik om na oudioboeke wat jy op Google Play gekoop het, te luister.
E-lesers en ander toestelle
Om op e-inktoestelle soos Kobo-e-lesers te lees, moet jy ’n lêer aflaai en dit na jou toestel toe oordra. Volg die gedetailleerde hulpsentrumaanwysings om die lêers na ondersteunde e-lesers toe oor te dra.