Primul Razboi Mondial

· Grup Editorial Litera
1 ulasan
e-Buku
364
Halaman

Perihal e-buku ini

Filosofia începe cu natura realității și cu modul în care ar trebui să trăim.

Acestea au fost preocupările lui Socrate, care și-a trăit viața într-o piață din Atena adresând întrebări ciudate şi punând pe gânduri oamenii pe care îi întâlnea arătându-le cât de puține înțelegeau cu adevărat. Această istorie captivantă ne prezintă marii gânditori ai filosofiei occidentale și le explorează cele mai importante idei despre lume și despre cum să trăiești mai bine în ea.


În 40 de capitole concise, Nigel Warburton ne conduce într-un tur al ideilor fundamentale din istoria filosofiei. Warburton nu doar că face filosofia mai accesibilă, dar oferă inspirație pentru a gândi, a argumenta, a raționa și a întreba. Mică istorie a filosofiei ne prezintă imaginea generală a omenirii în căutarea înțelegerii filosofice și ne invită pe toți la discuție. Nici prea mult, nici prea puțin, exegeza nu e nici prea subțire, nici prea încărcată... poate fi consumată ca atare sau poate fi combustibilul perfect pentru a-ți începe călătoria prin filosofie.
Julian Baggini, Observer


O cercetare a întregii istorii a filosofiei (occidentale) prin intermediul scurtelor biografii intelectuale a 40 de filosofi, de la Socrate, la Peter Singer... Warburton a transformat o reușită într-un adevărat triumf.
Guardian

Filosofia începe cu natura realității și cu modul în care ar trebui să trăim. Acestea au fost preocupările lui Socrate, care și-a trăit viața într-o piață din Atena adresând întrebări ciudate şi punând pe gânduri oamenii pe care îi întâlnea arătându-le cât de puține înțelegeau cu adevărat. Aceast...

Rating dan ulasan

1 ulasan

Berikan rating untuk e-Buku ini

Beritahu kami pendapat anda.

Maklumat pembacaan

Telefon pintar dan tablet
Pasang apl Google Play Books untuk Android dan iPad/iPhone. Apl ini menyegerak secara automatik dengan akaun anda dan membenarkan anda membaca di dalam atau luar talian, walau di mana jua anda berada.
Komputer riba dan komputer
Anda boleh mendengar buku audio yang dibeli di Google Play menggunakan penyemak imbas web komputer anda.
eReader dan peranti lain
Untuk membaca pada peranti e-dakwat seperti Kobo eReaders, anda perlu memuat turun fail dan memindahkan fail itu ke peranti anda. Sila ikut arahan Pusat Bantuan yang terperinci untuk memindahkan fail ke e-Pembaca yang disokong.