Cel mai mare secret: Puterea incredibilă a gândului

· Curtea Veche Publishing
Ebook
384
Pages

About this ebook

Viețile noastre se construiesc în jurul idealurilor. Prin urmare, nu trebuie decât să ne conștientizăm forța de a le crea și înfăptui ca să producem o schimbare semnificativă în lume. Această putere de a construi la nivel mental este calea către împlinire, calea care ne conduce către viitor. Nimic nu putem crea, nimic nu putem împlini, nimic nu putem îmbunătăți dacă nu avem un ideal, o viziune.

Toți cei care au realizat ceva în viață au fost înainte de orice altceva niște mari visători.

– Orison Swett Marden

Orice dorință a omului – de prosperitate, de fericire, de sănătate, de relații armonioase cu semenii – ia naștere în gând și tot prin el se poate împlini.

– Editor

Controlează-ți gândurile și îți vei controla destinul!


Suntem produsul propriei gândiri, însă niciunul dintre noi nu și-a ales cu adevărat gândurile cu care a crescut. Ele ne sunt transmise de familie, de cultură, de religie și de anturaj. Prin urmare, foarte puțini ajung să aibă viața pe care și-au dorit-o într-adevăr.


În perioada în care a trăit și a scris Marden, știința tocmai demonstra că inteligența nu se limitează la celulele creierului, ci reclamă acțiunea tuturor celulelor vii. Fiecare gând, fiecare impresie, fiecare atitudine mentală afectează toate celulele corpului. De aceea, acest text clasic al lui ORISON SWETT MARDEN s-ar putea număra printre cele mai importante cărți pe care le vei citi vreodată. Vei descoperi că puterea gândului are un rol incredibil în obținerea și păstrarea încrederii în sine, sănătății, fericirii, prosperității, precum și în prevenirea îmbătrânirii. Folosește ideile și tehnicile din această carte și în curând îți vei putea controla destinul, idealurile, visurile și speranțele.

Viețile noastre se construiesc în jurul idealurilor. Prin urmare, nu trebuie decât să ne conștientizăm forța de a le crea și înfăptui ca să producem o schimbare semnificativă în lume. Această putere de a construi la nivel mental este calea către împlinire, calea care ne conduce către viitor. Nimi...

Discover more

About the author

Orison Swett Marden (1848–1924) a fost un autor american care a inspirat prin textele sale milioane de cititori. Tema lui predilectă a fost atingerea succesului în viață, iar în 1897 a fondat revista Success. Pe lângă activitatea de publicist și scriitor, a obținut o diplomă în medicină și a fost proprietarul unui hotel de succes. Este considerat părintele scrierilor și discursurilor motivaționale, iar cuvintele lui rămân valabile până în zilele noastre.

Născut în statul New Hampshire, Orison și-a pierdut ambii părinți până la vârsta de șapte ani. Inspirat de o carte de self-help a scriitorului scoțian Samuel Smiles, pe care o găsise într-un pod, Marden și-a propus să se instruiască și să-și amelioreze condițiile de viață. Prin ambiție și perseverență, a absolvit Boston University în 1871, a obținut doctoratul la Harvard în 1881 și o diplomă în drept în 1882. A studiat, de asemenea, la Boston School of Oratory și la Andover Theological Seminary.

În scrierile sale abordează principii de bun-simț care duc la o viață înfloritoare și plină de succes. Multe dintre textele sale se bazează pe New Thought, o filozofie care datează din anii 1800 și care propune o abordare pozitivă a vieții, cu accent pe principiile creștine și cu o deschidere către metafizică și alte tipuri de gândire filozofică.

Orison Swett Marden (1848–1924) a fost un autor american care a inspirat prin textele sale milioane de cititori. Tema lui predilectă a fost atingerea succesului în viață, iar în 1897 a fondat revista Success. Pe lângă activitatea de publicist și scriitor, a obținut o diplomă în medicină și a fost...

Rate this ebook

Tell us what you think.

Reading information

Smartphones and tablets
Install the Google Play Books app for Android and iPad/iPhone. It syncs automatically with your account and allows you to read online or offline wherever you are.
Laptops and computers
You can listen to audiobooks purchased on Google Play using your computer's web browser.
eReaders and other devices
To read on e-ink devices like Kobo eReaders, you'll need to download a file and transfer it to your device. Follow the detailed Help Center instructions to transfer the files to supported eReaders.