Nu e vară în lipsa ta

· Editura Trei SRL
Libro electrónico
272
Páxinas

Acerca deste libro electrónico

Bestseller New York Times

Al doilea volum din seria Vara

De la autoarea bestsellerului Tuturor băieților pe care i‑am iubit, care a stat la baza filmului realizat de Netflix

Continuarea romanului Vara în care am devenit frumoasă

De obicei, Belly abia aștepta să vină vara, când se întorcea la Cousins și se întâlnea cu Conrad și Jeremiah.

Însă nu și anul acesta. Nu după ce Susannah s-a îmbolnăvit din nou, iar lui Conrad a început să nu-i mai pese. Tot ce era bine și frumos s-a destrămat, iar acum Belly își dorește să nu mai vină niciodată vara. Însă când află despre dispariția lui Conrad, știe că trebuie să îndrepte lucrurile. Și nu poate face asta decât dacă se întoarce la casa de pe plajă și vor fi din nou împreună toți trei, ca pe vremuri.

Dacă aceasta avea să fie cu adevărat ultima vară, trebuia să se încheie așa cum începuse totul – la Cousins Beach.

„Han împletește cu măiestrie poveștile din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat al lui Belly și al lui Jeremiah, țesând o urzeală solidă de relații și doruri." – Kirkus Reviews

„Han descrie cu realism felul cum reacționează personajele în fața durerii (…), dar și încurcăturile emoționale ale lui Belly cu cei doi frați (…) Relația ei cu băieții ajunge într-un moment de cumpănă, lăsându-l pe cititor să aștepte cu înfrigurare ultimul volum al seriei." – Publishers Weekly

Bestseller New York Times Al doilea volum din seria Vara De la autoarea bestsellerului Tuturor băieților pe care i‑am iubit, care a stat la baza filmului realizat de Netflix Continuarea romanului Vara în care am devenit frumoasă De obicei, Belly abia aștepta să vină vara, când se întorcea la Cous...

Descubrir máis

Valora este libro electrónico

Dános a túa opinión.

Información de lectura

Smartphones e tabletas
Instala a aplicación Google Play Libros para Android e iPad/iPhone. Sincronízase automaticamente coa túa conta e permíteche ler contido en liña ou sen conexión desde calquera lugar.
Portátiles e ordenadores de escritorio
Podes escoitar os audiolibros comprados en Google Play a través do navegador web do ordenador.
Lectores de libros electrónicos e outros dispositivos
Para ler contido en dispositivos de tinta electrónica, como os lectores de libros electrónicos Kobo, é necesario descargar un ficheiro e transferilo ao dispositivo. Sigue as instrucións detalladas do Centro de axuda para transferir ficheiros a lectores electrónicos admitidos.