Matematica: O foarte scurtă introducere

· Grup Editorial Litera
1 ግምገማ
ኢ-መጽሐፍ
192
ገጾች

ስለዚህ ኢ-መጽሐፍ

Este nevoie de foarte puține cunoștințe preala ‐ bile pentru a citi această carte – studiile liceale sau echivalentul acestora ar trebui să fie de ajuns –, dar presupun mai degrabă un anumit interes din partea cititorului decât să încerc să îmi fac reclamă singur. Din acest motiv am scris fără anecdote, desene, semne de exclamare, titluri de capitol glumețe sau imagini din mulțimea Mandelbrot. Am evitat, de asemenea, subiecte precum teoria haosului și teorema lui Gödel, care au influențat imaginarul public în mod disproporționat față de impactul lor asupra cercetărilor matematice actu ‐ ale și care, oricum, sunt abordate pe larg în multe alte cărți. În schimb, am vizat mai multe subiecte obișnuite pe care le‐am discutat în detaliu pentru a arăta că pot fi înțelese într‐un mod mai sofisti ‐ cat. Cu alte cuvinte, am vizat mai degrabă profun ‐ zimea decât amploarea și am încercat să transmit fascinația matematicii generale lăsând‐o să vor ‐ bească de la sine. Timo thy Gowers
Este nevoie de foarte puține cunoștințe preala ‐ bile pentru a citi această carte – studiile liceale sau echivalentul acestora ar trebui să fie de ajuns –, dar presupun mai degrabă un anumit interes din partea cititorului decât să încerc să îmi fac reclamă singur. Din acest motiv am scris fără an...

ደረጃዎች እና ግምገማዎች

1 ግምገማ

ለዚህ ኢ-መጽሐፍ ደረጃ ይስጡ

ምን እንደሚያስቡ ይንገሩን።

የንባብ መረጃ

ዘመናዊ ስልኮች እና ጡባዊዎች
የGoogle Play መጽሐፍት መተግበሪያውን ለAndroid እና iPad/iPhone ያውርዱ። ከእርስዎ መለያ ጋር በራስሰር ይመሳሰላል እና ባሉበት የትም ቦታ በመስመር ላይ እና ከመስመር ውጭ እንዲያነቡ ያስችልዎታል።
ላፕቶፖች እና ኮምፒውተሮች
የኮምፒውተርዎን ድር አሳሽ ተጠቅመው በGoogle Play ላይ የተገዙ ኦዲዮ መጽሐፍትን ማዳመጥ ይችላሉ።
ኢሪደሮች እና ሌሎች መሳሪያዎች
እንደ Kobo ኢ-አንባቢዎች ባሉ ኢ-ቀለም መሣሪያዎች ላይ ለማንበብ ፋይል አውርደው ወደ መሣሪያዎ ማስተላለፍ ይኖርብዎታል። ፋይሎቹን ወደሚደገፉ ኢ-አንባቢዎች ለማስተላለፍ ዝርዝር የእገዛ ማዕከል መመሪያዎቹን ይከተሉ።