Marii Initiati

· Aldo Press
2 ವಿಮರ್ಶೆಗಳು
ಇ-ಪುಸ್ತಕ
416
ಪುಟಗಳು

ಈ ಇ-ಪುಸ್ತಕದ ಕುರಿತು

Lumea n-a cunoscut oameni de acţiune mai proeminenţi, în sensul cel mai prolific şi de necuprins al cuvântului. Ei strălucesc precum stelele cele mai luminoase din constelaţia sufletelor. Numele lor sunt: KRIŞNA, BUDHA, ZOROASTRU, HERMES, MOISE, PITAGORA, ISUS. Ei au modelat spirite prin puterea lor, le-au trezit de o manieră formidabilă, au organizat societăţi într-un mod salutar. Trăind doar pentru o idee, mereu gata să-şi dea viaţa, ştiind că sacrificiul pentru Adevăr este un mod de a acţiona eficient şi suprem, au creat ştiinţe şi religii, şi, prin urmare, au contribuit la formarea literaturii şi a artei, din seva cărora ne hrănim încă şi ne ajută să ne continuăm existenţa.” Încă de la prima ediţie, cartea MARII INIŢIAŢI şi-a dobândit succesul prin propriile forţe urmând încet, dar sigur drumul prin întuneric. De atunci încoace, reeditările cărţii au fost atât de multe încât André Bellessort i-a spus autorului: “Nu ai câştigat doar propriul public, ci publicul.”
Lumea n-a cunoscut oameni de acţiune mai proeminenţi, în sensul cel mai prolific şi de necuprins al cuvântului. Ei strălucesc precum stelele cele mai luminoase din constelaţia sufletelor. Numele lor sunt: KRIŞNA, BUDHA, ZOROASTRU, HERMES, MOISE, PITAGORA, ISUS. Ei au modelat spirite prin puterea ...

ರೇಟಿಂಗ್‌ಗಳು ಮತ್ತು ಅಭಿಪ್ರಾಯಗಳು

2 ವಿಮರ್ಶೆಗಳು

ಈ ಇ-ಪುಸ್ತಕಕ್ಕೆ ರೇಟಿಂಗ್ ನೀಡಿ

ನಿಮ್ಮ ಅಭಿಪ್ರಾಯವೇನು ಎಂದು ನಮಗೆ ತಿಳಿಸಿ.

ಮಾಹಿತಿ ಓದುವಿಕೆ

ಸ್ಮಾರ್ಟ್‌ಫೋನ್‌ಗಳು ಮತ್ತು ಟ್ಯಾಬ್ಲೆಟ್‌‌ಗಳು
Android ಮತ್ತು iPad/iPhone ಗೆ Google Play ಪುಸ್ತಕಗಳ ಆ್ಯಪ್ ಇನ್‌ಸ್ಟಾಲ್ ಮಾಡಿ. ಇದು ನಿಮ್ಮ ಖಾತೆಯನ್ನು ಸ್ವಯಂಚಾಲಿತವಾಗಿ ಸಿಂಕ್‌ ಮಾಡುತ್ತದೆ ಮತ್ತು ನೀವು ಎಲ್ಲೇ ಇರಿ ಆನ್‌ಲೈನ್‌ ಅಥವಾ ಆಫ್‌ಲೈನ್‌ನಲ್ಲಿ ಪುಸ್ತಕಗಳನ್ನು ಓದಲು ಅನುಮತಿಸುತ್ತದೆ.
ಲ್ಯಾಪ್‌ಟಾಪ್‌ಗಳು ಮತ್ತು ಕಂಪ್ಯೂಟರ್‌ಗಳು
Google Play ನಲ್ಲಿ ಖರೀದಿಸಿದ ಆಡಿಯೋಬುಕ್‌ಗಳನ್ನು ನಿಮ್ಮ ವೆಬ್‌ ಬ್ರೌಸರ್‌ನ ಕಂಪ್ಯೂಟರ್‌ನ ಲ್ಲಿ ಆಲಿಸಬಹುದು.
eReaders ಮತ್ತು ಇತರ ಸಾಧನಗಳು
Kobo ಇ-ರೀಡರ್‌ಗಳಂತಹ ಇ-ಇಂಕ್ ಸಾಧನಗಳ ಕುರಿತು ಓದಲು, ನೀವು ಫೈಲ್ ಅನ್ನು ಡೌನ್‌ಲೋಡ್ ಮಾಡಬೇಕಾಗುತ್ತದೆ ಮತ್ತು ಅದನ್ನು ನಿಮ್ಮ ಸಾಧನಕ್ಕೆ ವರ್ಗಾಯಿಸಬೇಕು. ಫೈಲ್‌ಗಳು ಮತ್ತು ಬೆಂಬಲಿತ ಇ-ರೀಡರ್‌ಗಳನ್ನು ವರ್ಗಾವಣೆ ಮಾಡಲು ವಿವರವಾದ ಸಹಾಯ ಕೇಂದ್ರ ಸೂಚನೆಗಳನ್ನು ಅನುಸರಿಸಿ.